Fotografii semnate Bernard Touillon.
Friday, August 27, 2010
Minimalism Provence - Jean-Michel Wilmotte
Tra i vigneti bordati di cespugli di rose, Bernard e Françoise Teillaud, hanno acquistato lo Chateau Sainte Roseline, abbinando alla storia antica della casa, con muri e archi del XII secolo, lo stile contemporaneo, con interni lineari e squadrati. Aiutati dall’architetto Jean-Michel Wilmotte, i Teillaud, collezionisti d’arte, hanno privilegiato un arredamento moderno, con divani e poltrone francesi inseriti tra le tonalità di bianco, sabbia e crema degli ambienti.
Fotografii semnate Bernard Touillon.
Fotografii semnate Bernard Touillon.
Thursday, August 26, 2010
Elisa - Ti vorrei sollevare (con Giuliano Sangiorgi)
Mi hai lasciato senza parole
come una primavera
e questo è un raggio di luce
un pensiero che si riempe
di te
E l'attimo in cui il sole
diventa dorato
e il cuore si fa leggero
come l'aria prima che il tempo
ci porti via
ci porti via
da qui
Ti vorrei sollevare
Ti vorrei consolare
Mi hai detto ti ho visto cambiare
Tu non stai più a sentire
per un momento avrei voluto
che fosse vero anche soltanto
un pò
Perchè ti ho sentito entrare
ma volevo sparire
e invece ti ho visto mirare
invece ti ho visto sparare
a quell'anima
che hai detto che non ho
Ti vorrei sollevare
Ti vorrei consolare
Ti vorrei sollevare
Ti vorrei ritrovare
vorrei viaggiare su ali di carta con te
sapere inventare
sentire il vento che soffia
e non nasconderci se ci fa spostare
quando persi sotto tante stelle
ci chiediamo cosa siamo venuti a fare
cos'è l'amore
stringiamoci più forte ancora
teniamoci vicino al cuore
Ti vorrei sollevare
Ti vorrei consolare
e viaggiare su ali di carta con te
sapere inventare
sentire il vento che soffia
e non nasconderci se ci fa spostare
quando persi sotto tante stelle
ci chiediamo cosa siamo venuti a fare
cos'è l'amore
stringiamoci più forte ancora
teniamoci vicino al cuore
e viaggiare su ali di carta con te
sapere inventare
sentire il vento che soffia
e non nasconderci se ci fa spostare
quando persi sotto tante stelle
ci chiediamo cosa siamo venuti a fare
cos'è l'amore
stringiamoci più forte ancora
teniamoci vicino al cuore
Friday, August 13, 2010
Culorile mele
Cand am inceput sa lucrez la acest blog ma tot gandeam la mov, roz, bej, dar in mod special mov. Sau lila. Oricum n-am inteles inca care e diferenta dintre ele. Cam asa:
Iar de cateva zile ma tot surprind cum alunec obsesiv inspre blu, maro (care iarasi imi placuse candva tot obsesiv), culoarea mustarului, o culoare pe care pana acum o ocoleam, imi placea, dar niciodata nu m-am gandit ca ar putea sa fie "imbracabila". Si-mi place. Daca-mi aduc bine aminte cand eram de vreo 12-14 ani am avut cateva astfel de articole de imbracaminte, balerine, pantaloni, geaca ocru. Mie-mi placeau, dar prea ma vedeam ciudata imbracat astfel. Ciudata raportandu-ma celorlalti. Acum nu mi-as mai parea ciudata, doar m-as recunoaste. Acum am curajul sa-mi asum gusturile, senina, eleganta.
Si am sa revin mai tarziu cu o serie de articole de imbracaminte pe care am pus ochii, am nevoie sa le "rumeg" pentru a putea decide pe care sa-l achizitionez.
Daca vreti sa va jucati cu culorile:
http://www.colourlovers.com/
Iar de cateva zile ma tot surprind cum alunec obsesiv inspre blu, maro (care iarasi imi placuse candva tot obsesiv), culoarea mustarului, o culoare pe care pana acum o ocoleam, imi placea, dar niciodata nu m-am gandit ca ar putea sa fie "imbracabila". Si-mi place. Daca-mi aduc bine aminte cand eram de vreo 12-14 ani am avut cateva astfel de articole de imbracaminte, balerine, pantaloni, geaca ocru. Mie-mi placeau, dar prea ma vedeam ciudata imbracat astfel. Ciudata raportandu-ma celorlalti. Acum nu mi-as mai parea ciudata, doar m-as recunoaste. Acum am curajul sa-mi asum gusturile, senina, eleganta.
Si am sa revin mai tarziu cu o serie de articole de imbracaminte pe care am pus ochii, am nevoie sa le "rumeg" pentru a putea decide pe care sa-l achizitionez.
Daca vreti sa va jucati cu culorile:
http://www.colourlovers.com/
Thursday, August 12, 2010
Cicely Mary Barker - Festa al chiaro di Luna
Ieri ii citeam dintr-o carte, una din cartile care-i plac ei foarte mult, cu zane, spiridusi. Unde toata lumea danseaza, canta, e fericita. Si incep sa-i citesc "Petrecerea in clar de luna a ...." si gandurile mele fug....iar ea: "Zanelor, mama!".
- Cum faci sa stii?
- Scrie aici.
Si pune degetul pe cuvant. Si aici, si aici.
- Ah.
Sunt primele ai apropieri de lectura, practic a patra. Prima mi-o amintesc cand erau in bucatarie amandoi, goi, cu fundurile pe masa, ea avea cam un an jumate, iar Felix ii arata literele si radeau, radeau, radeau. Pentru unii putea sa para ca se prostesc. Nu era acasa Andrei, daca era nu se intampla, pentru el actul invatarii are loc la masa, departe de "pe masa". Atunci n-am dat deloc importanta momentului, erau tot ei, aceasi, cand distrandu-se cu literele, cand distrandu-se aruncand conservele de fasole la gunoi. Mai tarziu mergem la Bucuresti cu avionul, la bunica, si ei erau oarecum plictisiti si eu deja epuizasem multe pentru a le face suportabil drumul. Si vad literele pe spatele scaunelor si-l provoc pe Felix. La inceput se conformeaza, dupa ce-mi citeste 2-3 cuvinte imi spune sa-l las in pace ca-l plictisesc. Imi intoarce spatele cum ii este in fire atunci cand il irit cu ale mele. Bendis observa scena si cu aceasi daruire, de-a ma salva, incepe sa repete literele, una cate una, dupa compune cuvantul. Am ramas siderata, nu ma asteptam nici macar sa cunoasca literele, cu atat mai mult sa poata sa citesca cuvantul. Domeniul literelor e al lui Felix, asa cum e cel al calculatoarelor. Acolo doar el poate sa aiba competente, altfel se pare ca se simte amenintat de prezenta lui Bendis. Totusi, recent i-a permis sa joace cu el in retea Counter Strike, e disperat ca eu nu joc oricand imi cere el si atunci a facut un compromis, i-a permis surorii sa intre pe teritoriul sau.
Mai tarziu, la sfarsitul lunii mai eram intr-o situatie foarte oficiala, al carei decurs era extrem de important pentru mine, noi. Initial ii solicitasem pe amandoi sa faca tot posibilul sa ramana compacti, imobili, negalagiosi si sa colaboreze cu medicul. Felix, ca si cum n-am fi discutat cu el, sau tocmai de ce am discutat cu el (recunosc acelasi mod de-a opera in mine, daca pe mine cineva ma solicita sa ma comport intr-o maniera ma ofenseaza "cum adica imi cere, cu siguranta m-as fi comportat astfel, dar daca-mi ceri ca unui handicapat, sa-ti fie de bine!", eu pot sa daruiesc, dar nu accept sa mi se ia.) in prealabil, il seca (asa ne parea noua atunci) cu diverse intrebari, de ce trebuie sa ne asculte la plamani, ce intelege el -medicul- de acolo, cum functioneaza plamani si cum sunt in realatie cu inima. Eu ca sa-l iau pe Felix de langa medic ii soptesc metalic lui Andrei "ia-l si povesteste-i tu despre vikingi!". Bendis era foarte "cumine", asa cum o solicitasem, statea in brate la mine foarte plictisita si citea. Toata scena am inteles-o a doua zi, in momentul in care a facut-o nu realizam: D - E - A, DEA. Medicul observa totul si-o privea privindu-ma, cauta o reactie la mine, reactie pe care eu n-o aveam pentru ca eram mult prea consumata de emotii ca sa pot sa-mi vad fata care citea chiar la mine in brate, chiar sub ochii mei.
Eh, se termina totul cu bine, ne salutam, ne strangem mainile si inainte de-a ne desparti medicul ne spune:
- Permiteti-mi sa va spun ca prin natura meseriei mele lucrez mult cu copiii, fac diverse evaluari a acestora. Aveti doi copii exceptionali, cu mult inaintea varstei lor. Complimente!
La care i-am cerut sa-i repete in mod expres lui Andrei, care gaseste sa ma critice in fiecare zi obositor de mult, de des ca nu ma ocup de copii, nu stau cu ei sa-i invat sa citeasca, scrie, deseneze si de ce nu, filosofeze.
Problema cu Andrei e ca el nu intelege ca acesti copii nu-s la varsta lecturii, nu a uneia sustinute, interesul lor e unul momentan. Sunt la fel de interesati sa cunoasca literele, citeasca pe cat is de interesati sa cunoasca cum fac tortul de morcovi. Doar atat. A doua zi interesul lor dispare pentru a se orienta inspre o alta experienta, alta perceptie, alta senzatie, in a-si umple sufletele cu emotii din tot ceea ce-i inconjoara.
M-am indepartat mult de la ceea ce-mi propusesem, in fine, asta sunt eu, kairotica. M-am lasat furata de acele amintiri si le retraiam intens, conectata.
Si sa revin, ii citeam din cartea, una din cartile ei cu zane si-i placea. E o carte tradusa in limba italiana, autoarea e Mary Cicely Barker.
Dialogurile sunt cat se poate de nevinovate, pline de candoare, vis, iar desenele sunt incantatoare. Mare parte din cartile ei sunt tiparte cu un scris de mana. Pana acum toate aceste carti s-au demonstrat nu doar preferitele lui Bendis ci si ele mele raportandu-ma la ea.
Intentionez sa-i cumpar toate cartile daca va vrea, daca le va cere. Imi plac mie foarte mult, le citesc eu cu drag, facand sa iasa la suprafata fetita care inca mai traieste in mine.
Ah, coperta cartii:
- Cum faci sa stii?
- Scrie aici.
Si pune degetul pe cuvant. Si aici, si aici.
- Ah.
Sunt primele ai apropieri de lectura, practic a patra. Prima mi-o amintesc cand erau in bucatarie amandoi, goi, cu fundurile pe masa, ea avea cam un an jumate, iar Felix ii arata literele si radeau, radeau, radeau. Pentru unii putea sa para ca se prostesc. Nu era acasa Andrei, daca era nu se intampla, pentru el actul invatarii are loc la masa, departe de "pe masa". Atunci n-am dat deloc importanta momentului, erau tot ei, aceasi, cand distrandu-se cu literele, cand distrandu-se aruncand conservele de fasole la gunoi. Mai tarziu mergem la Bucuresti cu avionul, la bunica, si ei erau oarecum plictisiti si eu deja epuizasem multe pentru a le face suportabil drumul. Si vad literele pe spatele scaunelor si-l provoc pe Felix. La inceput se conformeaza, dupa ce-mi citeste 2-3 cuvinte imi spune sa-l las in pace ca-l plictisesc. Imi intoarce spatele cum ii este in fire atunci cand il irit cu ale mele. Bendis observa scena si cu aceasi daruire, de-a ma salva, incepe sa repete literele, una cate una, dupa compune cuvantul. Am ramas siderata, nu ma asteptam nici macar sa cunoasca literele, cu atat mai mult sa poata sa citesca cuvantul. Domeniul literelor e al lui Felix, asa cum e cel al calculatoarelor. Acolo doar el poate sa aiba competente, altfel se pare ca se simte amenintat de prezenta lui Bendis. Totusi, recent i-a permis sa joace cu el in retea Counter Strike, e disperat ca eu nu joc oricand imi cere el si atunci a facut un compromis, i-a permis surorii sa intre pe teritoriul sau.
Mai tarziu, la sfarsitul lunii mai eram intr-o situatie foarte oficiala, al carei decurs era extrem de important pentru mine, noi. Initial ii solicitasem pe amandoi sa faca tot posibilul sa ramana compacti, imobili, negalagiosi si sa colaboreze cu medicul. Felix, ca si cum n-am fi discutat cu el, sau tocmai de ce am discutat cu el (recunosc acelasi mod de-a opera in mine, daca pe mine cineva ma solicita sa ma comport intr-o maniera ma ofenseaza "cum adica imi cere, cu siguranta m-as fi comportat astfel, dar daca-mi ceri ca unui handicapat, sa-ti fie de bine!", eu pot sa daruiesc, dar nu accept sa mi se ia.) in prealabil, il seca (asa ne parea noua atunci) cu diverse intrebari, de ce trebuie sa ne asculte la plamani, ce intelege el -medicul- de acolo, cum functioneaza plamani si cum sunt in realatie cu inima. Eu ca sa-l iau pe Felix de langa medic ii soptesc metalic lui Andrei "ia-l si povesteste-i tu despre vikingi!". Bendis era foarte "cumine", asa cum o solicitasem, statea in brate la mine foarte plictisita si citea. Toata scena am inteles-o a doua zi, in momentul in care a facut-o nu realizam: D - E - A, DEA. Medicul observa totul si-o privea privindu-ma, cauta o reactie la mine, reactie pe care eu n-o aveam pentru ca eram mult prea consumata de emotii ca sa pot sa-mi vad fata care citea chiar la mine in brate, chiar sub ochii mei.
Eh, se termina totul cu bine, ne salutam, ne strangem mainile si inainte de-a ne desparti medicul ne spune:
- Permiteti-mi sa va spun ca prin natura meseriei mele lucrez mult cu copiii, fac diverse evaluari a acestora. Aveti doi copii exceptionali, cu mult inaintea varstei lor. Complimente!
La care i-am cerut sa-i repete in mod expres lui Andrei, care gaseste sa ma critice in fiecare zi obositor de mult, de des ca nu ma ocup de copii, nu stau cu ei sa-i invat sa citeasca, scrie, deseneze si de ce nu, filosofeze.
Problema cu Andrei e ca el nu intelege ca acesti copii nu-s la varsta lecturii, nu a uneia sustinute, interesul lor e unul momentan. Sunt la fel de interesati sa cunoasca literele, citeasca pe cat is de interesati sa cunoasca cum fac tortul de morcovi. Doar atat. A doua zi interesul lor dispare pentru a se orienta inspre o alta experienta, alta perceptie, alta senzatie, in a-si umple sufletele cu emotii din tot ceea ce-i inconjoara.
M-am indepartat mult de la ceea ce-mi propusesem, in fine, asta sunt eu, kairotica. M-am lasat furata de acele amintiri si le retraiam intens, conectata.
Si sa revin, ii citeam din cartea, una din cartile ei cu zane si-i placea. E o carte tradusa in limba italiana, autoarea e Mary Cicely Barker.
Dialogurile sunt cat se poate de nevinovate, pline de candoare, vis, iar desenele sunt incantatoare. Mare parte din cartile ei sunt tiparte cu un scris de mana. Pana acum toate aceste carti s-au demonstrat nu doar preferitele lui Bendis ci si ele mele raportandu-ma la ea.
Intentionez sa-i cumpar toate cartile daca va vrea, daca le va cere. Imi plac mie foarte mult, le citesc eu cu drag, facand sa iasa la suprafata fetita care inca mai traieste in mine.
Ah, coperta cartii:
Ea
- Mami, imi pui ceai in acest vas? (are un ceainic in miniatura, din portenal, cu Alba ca Zapada)
- Da, Bendis.
- Merg sa-l servesc pe prientenul meu imaginar.
- Ah, ai un prieten imaginar?
- Da!
Si fuge.
Mai tarziu o vad langa Felix la calculator, acesta, tocmai ne-am certat de la calculator, al lui nicicum nu-i place, m-a trimis sa-mi cumpar altul ca sa-i ramana acesta lui. Si-i spune Felix:
- Du-te mai incolo, ca nu ma pot misca la tastatura altfel.
Iar Bendis ii raspunde:
- Nu pot, daca ma misc nu mai are loc prietenul meu invizibil.
Ea a mai avut un prieten imaginar acum doi ani, dar totul a durat maximum un an, dupa de care a disparut acest prieten invizibil. Atunci era baiat, si acum....ori ei imi pare mie, ca-i lipseste o prietena. Prieten il are, pe Leo.... si totusi nu ii este tocmai prieten, nu al ei. Ea este doar tolerata de catre Leo, acesta fiind mult pentru Felix, doar pe acesta il vede.
Hmmm...
- Da, Bendis.
- Merg sa-l servesc pe prientenul meu imaginar.
- Ah, ai un prieten imaginar?
- Da!
Si fuge.
Mai tarziu o vad langa Felix la calculator, acesta, tocmai ne-am certat de la calculator, al lui nicicum nu-i place, m-a trimis sa-mi cumpar altul ca sa-i ramana acesta lui. Si-i spune Felix:
- Du-te mai incolo, ca nu ma pot misca la tastatura altfel.
Iar Bendis ii raspunde:
- Nu pot, daca ma misc nu mai are loc prietenul meu invizibil.
Ea a mai avut un prieten imaginar acum doi ani, dar totul a durat maximum un an, dupa de care a disparut acest prieten invizibil. Atunci era baiat, si acum....ori ei imi pare mie, ca-i lipseste o prietena. Prieten il are, pe Leo.... si totusi nu ii este tocmai prieten, nu al ei. Ea este doar tolerata de catre Leo, acesta fiind mult pentru Felix, doar pe acesta il vede.
Hmmm...
Subscribe to:
Posts (Atom)