Ieri ii citeam dintr-o carte, una din cartile care-i plac ei foarte mult, cu zane, spiridusi. Unde toata lumea danseaza, canta, e fericita. Si incep sa-i citesc "Petrecerea in clar de luna a ...." si gandurile mele fug....iar ea: "Zanelor, mama!".
- Cum faci sa stii?
- Scrie aici.
Si pune degetul pe cuvant. Si aici, si aici.
- Ah.
Sunt primele ai apropieri de lectura, practic a patra. Prima mi-o amintesc cand erau in bucatarie amandoi, goi, cu fundurile pe masa, ea avea cam un an jumate, iar Felix ii arata literele si radeau, radeau, radeau. Pentru unii putea sa para ca se prostesc. Nu era acasa Andrei, daca era nu se intampla, pentru el actul invatarii are loc la masa, departe de "pe masa". Atunci n-am dat deloc importanta momentului, erau tot ei, aceasi, cand distrandu-se cu literele, cand distrandu-se aruncand conservele de fasole la gunoi. Mai tarziu mergem la Bucuresti cu avionul, la bunica, si ei erau oarecum plictisiti si eu deja epuizasem multe pentru a le face suportabil drumul. Si vad literele pe spatele scaunelor si-l provoc pe Felix. La inceput se conformeaza, dupa ce-mi citeste 2-3 cuvinte imi spune sa-l las in pace ca-l plictisesc. Imi intoarce spatele cum ii este in fire atunci cand il irit cu ale mele. Bendis observa scena si cu aceasi daruire, de-a ma salva, incepe sa repete literele, una cate una, dupa compune cuvantul. Am ramas siderata, nu ma asteptam nici macar sa cunoasca literele, cu atat mai mult sa poata sa citesca cuvantul. Domeniul literelor e al lui Felix, asa cum e cel al calculatoarelor. Acolo doar el poate sa aiba competente, altfel se pare ca se simte amenintat de prezenta lui Bendis. Totusi, recent i-a permis sa joace cu el in retea Counter Strike, e disperat ca eu nu joc oricand imi cere el si atunci a facut un compromis, i-a permis surorii sa intre pe teritoriul sau.
Mai tarziu, la sfarsitul lunii mai eram intr-o situatie foarte oficiala, al carei decurs era extrem de important pentru mine, noi. Initial ii solicitasem pe amandoi sa faca tot posibilul sa ramana compacti, imobili, negalagiosi si sa colaboreze cu medicul. Felix, ca si cum n-am fi discutat cu el, sau tocmai de ce am discutat cu el (
recunosc acelasi mod de-a opera in mine, daca pe mine cineva ma solicita sa ma comport intr-o maniera ma ofenseaza "cum adica imi cere, cu siguranta m-as fi comportat astfel, dar daca-mi ceri ca unui handicapat, sa-ti fie de bine!", eu pot sa daruiesc, dar nu accept sa mi se ia.) in prealabil, il seca (asa ne parea noua atunci) cu diverse intrebari, de ce trebuie sa ne asculte la plamani, ce intelege el -medicul- de acolo, cum functioneaza plamani si cum sunt in realatie cu inima. Eu ca sa-l iau pe Felix de langa medic ii soptesc metalic lui Andrei "ia-l si povesteste-i tu despre vikingi!". Bendis era foarte "cumine", asa cum o solicitasem, statea in brate la mine foarte plictisita si citea. Toata scena am inteles-o a doua zi, in momentul in care a facut-o nu realizam: D - E - A, DEA. Medicul observa totul si-o privea privindu-ma, cauta o reactie la mine, reactie pe care eu n-o aveam pentru ca eram mult prea consumata de emotii ca sa pot sa-mi vad fata care citea chiar la mine in brate, chiar sub ochii mei.
Eh, se termina totul cu bine, ne salutam, ne strangem mainile si inainte de-a ne desparti medicul ne spune:
- Permiteti-mi sa va spun ca prin natura meseriei mele lucrez mult cu copiii, fac diverse evaluari a acestora. Aveti doi copii exceptionali, cu mult inaintea varstei lor. Complimente!
La care i-am cerut sa-i repete in mod expres lui Andrei, care gaseste sa ma critice in fiecare zi obositor de mult, de des ca nu ma ocup de copii, nu stau cu ei sa-i invat sa citeasca, scrie, deseneze si de ce nu, filosofeze.
Problema cu Andrei e ca el nu intelege ca acesti copii nu-s la varsta lecturii, nu a uneia sustinute, interesul lor e unul momentan. Sunt la fel de interesati sa cunoasca literele, citeasca pe cat is de interesati sa cunoasca cum fac tortul de morcovi. Doar atat. A doua zi interesul lor dispare pentru a se orienta inspre o alta experienta, alta perceptie, alta senzatie, in a-si umple sufletele cu emotii din tot ceea ce-i inconjoara.
M-am indepartat mult de la ceea ce-mi propusesem, in fine, asta sunt eu, kairotica. M-am lasat furata de acele amintiri si le retraiam intens, conectata.
Si sa revin, ii citeam din cartea, una din cartile ei cu zane si-i placea. E o carte tradusa in limba italiana, autoarea e Mary Cicely Barker.
Dialogurile sunt cat se poate de nevinovate, pline de candoare, vis, iar desenele sunt incantatoare. Mare parte din cartile ei sunt tiparte cu un scris de mana. Pana acum toate aceste carti s-au demonstrat nu doar preferitele lui Bendis ci si ele mele raportandu-ma la ea.
Intentionez sa-i cumpar toate cartile daca va vrea, daca le va cere. Imi plac mie foarte mult, le citesc eu cu drag, facand sa iasa la suprafata fetita care inca mai traieste in mine.
Ah, coperta cartii:
